Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului LEGEA SALARIZĂRII

Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului LEGEA SALARIZĂRII
Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului Legii salarizării / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 13/09/2023, 14:42

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) lucrează în prezent la elaborarea proiectului Legii salarizării, obiectivul fiind eliminarea inechităţilor salariale şi găsirea unor formule care să stimuleze performanţa angajaţilor din fiecare domeniu al sectorului public.

În ajutorul specialiștilor de la MMSS au „sărit” și experţi ai Băncii Mondiale, care asigură suportul tehnic, se arată într-un comunicat de presă.

Ce își dorește ministrul Simona Bucura-Oprescu

Astfel, instituţiile publice şi sindicatele din administraţie au prezentat propuneri pentru eliminarea inechităţilor, în prezent având loc ample consultări pentru Legea salarizării.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a discutat cu reprezentanţii familiei ocupaţionale Administraţie pe tema Legii salarizării. La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai sindicatelor, Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Cancelariei Prim Ministrului, Secretariatului General al Guvernului, precum şi ai ministerelor de linie.

Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut. Este important să cunoaştem problemele punctuale cu care vă confruntaţi şi să găsim soluţii. Îmi doresc o consultare reală în urma căreia să avem o lege echitabilă, corectă şi care să recompenseze munca şi performanţa, să stimuleze competitivitatea şi să diminueze discrepanţele întâlnite până acum”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit sursei citate, dialogul va continua şi cu celelalte familii ocupaţionale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor